„Ochiul este nestemata trupului.”
Henry David Thoreau
Un nume de referință în
elita opticii ieșene și românești.
Jumătate de secol de activitate, Jumătate de secol de muncă, pasiune și profesionalism, Jumătate de secol de respect, migală și grijă față de vederea și imaginea oamenilor.
Trăiesc printre noi, cu modestie, necunoscuți și nerecunoscuți, poate, chiar o mare parte din viață.Pornesc, de obicei, de jos, fără complexe de inferioritate socială, cu încredere, cu pasiune, cu o mentalitate puternică și cu o înțelegere curată și sănătoasă proiectată asupra lumii, a vieții și a oamenilor, cu tenacitate, energie, optimism și dorință de a face lucruri care să schimbe calitatea vieții comunității căreia îi aparțin și i se dedică zi de zi. Nu fac niciodată umbră pământului degeaba și nici lucruri doar pentru ei înșiși.Pasiunea pentru învățarea continuă și abnegația față de muncă nu le sunt străine, nedorindu-și nici ascensiune rapidă ca o formă fără fond, nici avantaje financiare nemeritate. Dăruirea de sine e un drum senin care duce mereu la mulțumirea de sine. Iar respectul pe care îl arată semenilor lângă care trăiesc vine, în primul rând, din ceea ce iese din mâinile și din mințile lor. Este darul lor pentru ceilalți. În aparență, orice lucru poate părea simplu, dar, în realitate, poate fi unul esențial…
la 30 de kilometri de orașul Bârlad, în satul Burlaci din comuna Gherghești, un cătun de 20 de case, înconjurat de pădure și legat de oraș cu un drum pietruit. A fost al treilea dintre cei șapte copii ai Mariei și ai lui Gheorghe Popa. Despre copilăria petrecută în Burlaci, Humuleștiul său, povestește mereu cu dragoste și nostalgie, retrăind amintirile care vin mereu cu valuri de emoții, cum e cea despre licuricii “ochi de lup”. În 1957, la vârsta de șase ani, intervine un eveniment neprevăzut: se îmbolnăvește de poliomielită, episod care îi va influența parcursul vieții.
La vârsta de șapte ani, în anul 1958, intră în clasa întâi. Până în 1965, urmează școala generală din comuna natală, Gherghești, însă, din cauza problemelor de sănătate care necesitau tratament balnear, este nevoit ca, în ultimul trimestru, să meargă la Școala Gimnazială Specială Sanatoriu Techirghiol, o unitate școlară specială organizată de Ministerul Sănătății în colaborare cu Ministerul Învățământului, unde erau instruiți copiii și tinerii cu probleme locomotorii.
„În orice întâlnire este ceva ce rămâne în mine din celălalt chiar și atunci când acela pleacă. Lăsăm în celălalt prin întâlnire câte puțin din noi. Ne lăsăm pe noi înșine ca un chip sculptat în marmura ființei aceluia pe care l-am întâlnit.”
Viorel I. Coman
La vârsta de 19 ani, Vasile Popa intră la Școala Profesională Specială nr. 9 din București, la secția Optică Medicală, unde a primit, timp de trei ani, o instruire deosebită, competentă, datorată sprijinului unui profesor diriginte cu totul special, domnul Filimon Ișfănescu, un om minunat care i-a influențat în bine destinul.
Apoi, la Școala Profesională Specială nr. 9 din București, profesorul Filimon Ișfănescu m-a învățat de la simple operațiuni de lăcătușărie până la delicate reparații de mecanică fină. Atunci am realizat, pentru prima oară, lentile optice dintr-un bloc semifinit de sticlă și am confecționat rame de ochelari din celuloid. Domnului Ișfănescu îi datorez atitudinea responsabilă față de profesie și modul disciplinat în care lucrez. Am fost instruiți în Atelierul-Școală, precum și în unitățile de optică medicală din București.
Totul era executat manual, începând de la confecționarea unui șablon din carton pentru fiecare ramă, după care se tăia lentila cu un dispozitiv vidia special confecționat tot de către noi, elevii. Apoi, cu ajutorul unui clește special, „ciopleam” (adică desprindeam) surplusul de material din lentilă, ajungând la forma lentilei. În etapa următoare, realizam șlefuirea (finisarea) pe contur a lentilei cu ajutorul unei mașini de șlefuit cu piatră abrazivă, apoi făceam verificări ca lentilele să fie simetrice.
Urma montarea lentilelor, operațiune care, la ramele din celuloid (plastic), se realiza prin încălzirea ramei la un reșou clasic. În comparație cu evoluția tehnologică din prezent, pe atunci, mijloacele de lucru erau rudimentare. Alte meserii care se învățau în școală erau cele de strungar, electrician auto, bobinator, tehnician de microradiografii (pentru plămâni).
Eu nu știam nimic despre meseria de optician înainte de școală – poate și fiindcă erau și foarte puțini purtători de ochelari în acele vremuri –, prin urmare alegerea acestei meserii a fost o întâmplare. Îmi plăcea de mic să cochetez cu orice activitate care necesita migală, atenție, manualitate, dichiseală.
Totul era executat manual, începând de la confecționarea unui șablon din carton pentru fiecare ramă, după care se tăia lentila cu un dispozitiv vidia special confecționat tot de către noi, elevii. Apoi, cu ajutorul unui clește special, „ciopleam” (adică desprindeam) surplusul de material din lentilă, ajungând la forma lentilei. În etapa următoare, realizam șlefuirea (finisarea) pe contur a lentilei cu ajutorul unei mașini de șlefuit cu piatră abrazivă, apoi făceam verificări ca lentilele să fie simetrice.
Urma montarea lentilelor, operațiune care, la ramele din celuloid (plastic), se realiza prin încălzirea ramei la un reșou clasic. În comparație cu evoluția tehnologică din prezent, pe atunci, mijloacele de lucru erau rudimentare. Alte meserii care se învățau în școală erau cele de strungar, electrician auto, bobinator, tehnician de microradiografii (pentru plămâni).
Eu nu știam nimic despre meseria de optician înainte de școală – poate și fiindcă erau și foarte puțini purtători de ochelari în acele vremuri –, prin urmare alegerea acestei meserii a fost o întâmplare. Îmi plăcea de mic să cochetez cu orice activitate care necesita migală, atenție, manualitate, dichiseală.
La începutul Școlii profesionale, am participat la o discuție cu o comisie de profesori, în urma căreia, în funcție de abilități, de capacitatea fizică, de aptitudini, de nivelul cunoștințelor, se stabilea de comun acord cu viitorul elev specialitatea pe care avea să o urmeze.
Când am plecat de acasă, îmi doream să devin strungar – exista și această specialitate la școală – și, timp de câteva luni de zile, m-am întrebat dacă am făcut o alegere bună sau nu, optând pentru meseria de optician.
Ralph Waldo
Emerson
din cadrul Școlii Profesionale Speciale nr. 9 din București, Vasile Popa primește repartiție la Oficiul Farmaceutic din Iași, unde, în 1 august 1973, este încadrat ca optician medical. Începe să lucreze la Unitatea de Tehnică Medicală din fosta Piață Dimitrov (lângă Statuia Independenței), în localul Farmaciei Daciei. În urma sistematizării, clădirea este demolată, iar Unitatea este mutată pe Bulevardul Independenței, într-un spațiu mai modern, vizavi de Mănăstirea Golia. Continuă să învețe, urmând cursurile la seral la Liceul „Emil Racoviță” din Iași. După absolvirea liceului și susținerea mai multor examene, obține titulatura detehnician optician.
Odată cu obținerea acestei calificări, primește lucrări cu un grad de complexitate crescut.
După alți cinci ani de activitate, devine tehnician principal.
Avea 22 de ani și absolvise secția Optică Medicală.
Deși avea stofă de chirurg, iată că a devenit cel mai renumit optician din Iași
– făuritor și chirurg de ochelari.
O pereche bună de ochelari
este condiția esențială pentru o vedere excelentă și
dobândirea unei calități superioare a vieții.
Dintre toate simțurile cu care a fost omul înzestrat de Dumnezeu, vederea este cel mai util dintre acestea, omul datorându-i peste 80% din cantitatea de informații pe care le asimilează de-a lungul vieții. Globii oculari conțin peste două milioane de componente perfect sincronizate. Legătura creierului cu ochii este atât de puternică, încât jumătate din energia minții este alocată captării și analizării stimulilor vizuali. În al doilea rând, într-o ierarhie a situațiilor anxiogene, teama de orbire ocupă a doua poziție, după frica de moarte. Așa privite lucrurile, „a vedea” reprezintă o nevoie generică, însă „a vedea clar și precis” constituie un deziderat de maximă necesitate pentru omul contemporan.
Oftalmologi renumiti au căpătat încredere rapidă în corectitudinea ochelarilor executati de mine după rețetele complexe prescrise de dumnealor. Aceste colaborari au constituit baza notorietatii mele ca optician. În toată această perioadă, cochetam cu ideea unei afaceri proprii. În acest scop, am obținut, în urma unui examen în iunie 1989, Carnetul de Meșteșugar, care îmi conferea dreptul de liberă practică în meseria de tehnician-optician. După Revoluția din 1989, în contextul curentului de privatizări, am avut posibilitatea de a-mi pune în practică dorința mai veche de a avea propria afacere, așa că, în 1992, am înființat Societatea TRANSPARENȚA. În mintea mea, am dorit să mă leg de un nume care să spună ceva despre domeniul opticii și am asociat transparența cu ideea de clar, limpede, curat.
Vasile Popa a deschis Optica Transparența în Iași, pe Strada Anastasie Panu numărul 13, vis-à-vis de Biserica Barnovschi, la început, într-un spațiu mai restrâns, care, cu timpul, a fost extins și modernizat, activitatea desfășurându-se, în același loc, de peste trei decenii.
La scurt timp după deschidere, s-a alăturat oficial, în activitatea profesională, și soția sa, Verginia, care a venit cu un aport de marketing înnăscut nebănuit și cu identificarea ochelarilor ca accesorii, bijuterii, inspirând încredere clienților în alegerea ramelor și lentilelor.
Verginia a reușit, în toți acești ani, să rezolve cel mai complex element dintr-o afacere bazată pe servicii de optică medicală: comunicarea eficientă cu clienții. Când te preocupi de claritatea vederii unor persoane de toate vârstele, ce intră pentru prima oară în magazin, având o nemulțumire legată de pierderea confortului vederii, o atitudine calmă și pozitivă este esențială. Cu empatie, cu răbdare și cu un zâmbet senin, Verginia restabilește conexiunea cu prezentul și induce speranța că viitoarea pereche de ochelari va rezolva disconfortul și va readuce claritatea în fața ochilor.
Vasile și Verginia Popa o echipă în viață și în profesie
ECHIPA OPTICA
TRANSPARENȚA
Continuitatea meseriei în familie înseamnă traditie și innoire.
O activitate profesională de succes inspiră mereu încredere și creează garanția apartenenței la o cultură a calității.
Perfecționarea continuă
O dorință personală și, în același timp, o necesitate profesională. În 2005, obține Diploma de tehnician optometrist, tehnologia folosită atât în cabinetul de consultații, cât și în atelier pentru prelucrarea lentilelor fiind, periodic, actualizata prin informare continuă și participarea la evenimente de profil. O evoluție importantă a avut loc odată cu dotarea laboratorului cu echipamente moderne de prelucrare, unde, deși aproape totul este computerizat, prezența specialistului cântărește mult în obținerea unei perechi de ochelari personalizați, adaptați particularităților fiecărei persoane . Măiestria opticianului reprezintă cireașa de pe tort pentru confortul purtătorului de ochelari.
Programează o consultație
Sună la +4 0232 21 21 62 sau completează formularul de mai jos.
Te vom suna pentru a confirma data și ora.